Despre genetica si imperecherea porumbeilor - prof. Alfons Anker
Profesor ungur (1925-1979), specialist în genetica animalelor. Nu a fost numai un teoretician, ci de asemenea a avut şi o mare experienţă în creşterea noilor rase de animale domestice. Printre altele, el a creat şi faimoasa rasa de porc KA-HYB. De asemenea, el a aplicat cunoştinţele sale şi în hobby-ul său: creşterea calităţii la porumbeii voiajori.
A scris şi o carte pe această temă cu un titlu sugestiv: ``Enigmele zburătoare``. Pentru el, ţinta unui crescător de porumbei nu este nimic altceva decât: efort de gândire şi apoi rezolvarea cuvântului încrucişat enigme. Anker a încercat să fixeze regulile acestui joc:
- legile geneticii definite de Gregor Mendel sunt de prea mic ajutor pentru creşterea porumbeilor voiajori. Multe încrucişări sportive nu sunt moştenite prin acest mod;
- consangvinizarea nu este un sistem matematic, ci seamănă mai mult cu cântatul la un instrument. Cu cât mai bun este solistul, cu atât muzica care vine de la instrument este mai bună;
- consangvinizarea oferă cele mai bune rezultate atunci când are la bază un super-reproducător. Un super-zburător oferă mult mai puţină garanţie, deoarece prea multe elemente non-ereditare (ca de exemplu condiţia, vitalitatea) determină rezultatele cursei;
- creşterea în familie nu este acelaşi lucru cu consangvinizarea. Consangvinizarea este însoţită întotdeauna de o scădere a vitalităţii. Anker adesea a afirmat că cu cât este mai mare pierderea vitalităţii, cu atât mai mari sunt efectele consangvinizării. Consangvinizarea strânsă nu este indicată pentru zbor, ci doar pentru reproducţie;
- vitalitatea este repede recâştigată atunci când încrucişăm păsări consangvinizate. În practica creşterii industriale din lumea animală, se foloseşte adesea consangvinizarea animalelor de bază şi apoi încrucişarea produşilor acestei consangvinizări. Consangvinizarea se foloseşte pentru a fixa materialul ereditar; încrucişarea aduce varietate sau câştigă în vitalitate şi forţă;
- tot prin consangvinizare se pot fixa şi defectele;
- consangvinizarea reduce variaţia. Cu cât un sânge este mai consangvinizat, cu atât produşii unui exemplar vor semăna unul cu altul;
- împerechind un excelent reproducător cu copiii săi, cineva ar putea obţine urmaşi care să poată da aceleaşi excelente calităţi timp de 10, 20 sau chiar mai mulţi ani. O împerechere de tipul tată/fiică sau mamă/fiu este mult mai eficientă din acest punct de vedere decât o combinaţie între frate/soră.
