Stând de vorbă cu un maratonist de renume, 1 Int. Barcelona - Menne & Tochter
Cu ocazia Expoziţiei Naţionale 2012 organizată la Târgu Mureş, am avut ocazia să schimb câteva cuvinte, bineânţeles că prin intermediul unui translator, cu renumitul crescător Menne.
Fiind vorba de un columbofil de talie mondială, mai ales cea ce priveşte concursurile de maraton, am fost destul de emoţionat, ba chiar am şi evitat la început să mă întâlnesc cu el. Cu atât mai mult am fost plăcut surprins de felul prietenesc cu care a stat de vorbă cu mine.
Nu am avut o discuţie prea îndelungată şi probabil ar mai fi fost multe lucruri de întrebat, totuşi am să vă prezint câteva idei din discuţia avută. Totodată am să încerc să şi compar, sau să trag anumite concluzii, faţă de sistemul nostru, sau mai bine zis pretenţiile mele vizavi cu ale lui.
Să încep cu puii, adică cu antrenamentul puilor. Pe cei cc 80 de pui lăsaţi anual probabil din lotul de reproducător (80 de bucăţi) nu trimite la concursuri, sau antrenamente prea numeroase şi grei. Într-un fel cu regret spunea că la ei nu este voie să fie zburaţi puii la o distanţă mai mare de 400 km, din cauza protecţiei animalelor.
La noi în schimb puii sunt zburaţi destul de serios, chiar şi de cei care nu trimit la fonduri şi maratoane, participă la concursuri numeroase de viteză şi demifond. Eu de exemplu trimit puii anual la 20-30 de zboruri, din care bineânţeles că majoritatea este sub 80 km.
Porumbeii de un an, deasemenea sunt oarecum protejaţi, nefiind trimişi decât la un singur concurs de maraton de cc 900 km. Probabil (cred eu) participă cu ei la câteva fonduri şi îi trimite şi la antrenamente cu restul lotului de zbor.
Porumbeii de peste doi ani sunt cei care trebuie să participe la maratoane. Teoretic fiecare porumbel bătrân, adică de peste doi ani, este trimis la trei concursuri de maraton, dintre cele şase organizate pe an. Deci prin urmare zboară cu două echipe. Porumbeii fiind trimişi în medie din trei în trei săptămâni la concursuri de maraton.
Înaintea începerii concursurilor de maraton porumbeii sunt antrenaţi săptămânal, sau poate şi mai des, pănă la 300 maxim 400 de km, deci nu participă nici la fonduri, iar apoi sunt trimişi direct la concursuri de peste 800, sau şi mai departe, până la 1200 km.
Pun un accent mare pe specializarea la o anumită categorie de concursuri, în cazul Dl. Menne maratonul.
Eu de exemplu nu fac aşa, yarlingi nu zbor decât la demifond şi unu - două fonduri, porumbei de doi ani nu trimit decât rar la maratoane, iar cele de peste doi ani sunt trimişi prima dată la un concurs de fond, de 550-650 km şi apoi la maraton.
La întrebarea, dacă mizează mai mult pe Campionatul Naţional German, sau preferă să obţină rezultate proeminente la câte un concurs, a răspuns că mai mult îl interesează clasările în frunte de la concursuri, decât campionatul, de care nici nu a amintit, parcă nici nu ar fi.
La noi altfel stau lucrurile, degeaba are un porumbel un loc în frunte la un concurs, nimeni nu se uită la el dacă nu are măcar norma de maraton, şi până la anul este uitat definitiv, dacă nu face şi palmares.
Nu doresc să critic metoda lor, dar totuşi consider că sistemul nostru este mai bun, în schimb cu o reclamă intensivă, metoda lor este mai eficientă, din punct de vedere a renumei. Cu atât mai mult este mai logică gândirea lor, încât aproape toate şase maratoane avute pe an sunt de renume mondiale, cum ar fi: Barcelona, Dax, St. Vincent, Marseille, Bergerac, Pau. De la un asemenea concurs într-adevăr este suficient să obţii un loc în frunte, chiar şi ,,numai" Naţional, ca să devii celebru pentru mulţi ani.
L-am mai întrebat de furajarea porumbeilor. E de părere că boabele de foarte bună calitate şi cât mai diversificate sunt mai de dorit.
Cu acestă părere sunt şi eu perfect de acord, în schimb consider că trebuie să predomine porumbul, floarea soarelui şi grâul. El foloseşte frecvent în alimentţia porumbeilor arahidele, ceea ce eu încă nu am încercat, dar cred că am să-l încerc în viitor.
Nu am întrebat de metoda de selecţie, dar bănuiesc că nu pierde anual 80 de porumbei şi ca să reuşescă să se încadreze în numărul de 80 de porumbei de zbor, trebuie să mai şi selecteze.
O altă întrebare pe care nu am pus-o, dar nici nu ştiu cât ar fi fost de politicos să o pun, este câţi porumbei şi de la ce distanţă îi pierde pe an.
Ca concluzia finală, am observat că ei trimit maratoniştii lor la mult mai puţine încercări scurte decât noi, deci îi expun la mai puţine riscuri de a se pierde. Apreciază mai mult rezultatele obţinute la un concurs cu renume şi nu hazardează cu porumbeii care au obţinut deja rezultate proeminente. Asigură condiţii şi alimentaţie poate mai bună ca noi, în schimb cere mai puţine (ca şi număr) rezultate, în schimb cei care reuşesc să obţină câte un rezultat de vârf, sunt mai apreciaţi.
Scris de Szabo Zoltan
