Anker Alfonz
Un proiect mai vechi a fost să scriu despre crescătorii care au marcat cariera mea columbofilă, dăruindndu-mi porumbei, sau sfaturi folositoare.Primul crescător din acest grup a fost Winkler bácsi, cel care m-a introdus în tainele columbofiliei încă din copilărie, despre el am scris pe pagina Despre mine.
Următorul crescător, care merită să primească un spaţiu mult mai mare este Anker Alfonz. De la el direct nu am primit porumbei şi nici sfaturi, dar am avut de învăţat enorm de mult citind articolele publicate de el şi nu în ultimul rând cartea Rebusul zburător.
Cred că nu ar trebui să-l prezint crescătorilor de porumbei voiajori şi totuşi am să spun câteva cuvinte despre acest titan a geneticii porumbeilor.
Nu am avut norocul să-l cunosc pe acest columbofil, care a reuşit să cultive hobbyul nostru la un nivel ştiinţific, cum prea puţini oameni au reuşit înaintea lui şi nici mai târziu. Nu am porumbei care provin direct de la el, dar totuşi în pedigreul mamei Campionului este un stră-srăbunic, care se pare că are origine Anker.
Prea multe date personale despre el nu am avut noroc să adun, dar ceea ce am reuşit, vă prezint în continuare.
S-a născut în 1925 la Komárom, Ungaria unde pe peretele casei maternale se află şi o placă memorativă.
A provenit dintr-o familie cu mari tradiţii în creşterea cailor.
Încă din tinereţe s-a remarcat prin darul de a povesti. A fost pasionat de creştera şi ameliorarea porumbeilor, a cailor, dar şi a celorlalţi animale. După anul 1962 a devenit cercetător din cadrul Institutului Agricol de la Kaposvár fără să aibă diplomă de studii superioare în agricultură. Acest fapt cred că a fost o recunoaştere deosebită a meritelor lui. În această calitate (de cercetător ştiinţific genetician) de exemplu a participat în 1969 la conferinţa geneticienilor în domeniu animal la Berlin.
În creşterea şi hibridizarea suinelor a elaborat o metodă nouă, care a fost urmat după acea şi de alţi zootehnişti pe plan mondial. În 1976 a fost decorat de către ministerul agriculturii al Ungariei cu premiul Eötvös pentru meritele deosebite în crearea liniei porcine KA-HYB.
După amintirile prietenilor lui, oameni de ştiinţă cu acte în regulă, a avut un spirit de observaţie şi o memorie ieşită din comun ţinând minte cu lux de amănunte şi după decenii toate caracteristicile animalelor de prăsilă cu care a lucrat, fapt care a trezit admiraţia şi aprecierea şi pe plan internaţional.
Cel mai drag însă dintre toate animalele pentru el au fost porumbeii voiajori, pasiune adusă încă din copilărie.
A dus şi o activitate publicistică columbofilă destul de importantă. Cea mai însemnată lucrare cu tematică columbofilă a lui Anker Alfonz a fost cartea cu titlul Rebusul zburător apărut în anul 1972. Este o carte de specialitate columbofilă, dar nu numai. Sunt convins că un columbofil adevărat, dacă se apucă să citească această biblie columbofilă, nu poate să lasă din mână până nu termină şi ultima pagină. Este o adevărată demonstraţie a artei ameliorării animalelor scrisă într-un limbaj literar şi atrăgător.
Această carte a fost tradusă în mai multe limbi, printre care, după cunoştinţele mele şi în limba română. Deci foarte mulţi columbofili poate a şi citit. Bineânţeles că şi eu am citit, dar sunt convins că încă foarte mulţi nu au avut posibilitatea să citească, fiind editat într-un număr destul de limitat. Nici eu nu am reuşit să cumpăr originalul.
Dintre toate cărtile columbofile asta cred că a fost cu cele mai multe învăţăminte.
De aceea am propus să prezint periodic şi cititorilor acestui blog, câţiva idei a acestui mare genetician descris în această carte, dar şi din celelate publicaţii interesante din revista columbofilă maghiară POSTAGALAMB SPORT.
Nu doresc să traduc articolele, cred că nici nu ar fi legal, contravenind legii autorului, decât să vi-le prezint ideile principale şi comentând, sau explicând unele aspecte văzute altfel de mine.
Poate nu o să am timp să vă ofer prea des asemenea articole, cerând multă muncă şi timp realizarea lor, dar am să mă străduiesc să tratez pe cât se poate probleme actuale de sezon.
Ca încă o dovadă de apreciere deosebită în anul 2001 la facultatea de la Kaposvár a fost dezvelit bustul acestui om genial.
Bogdan
excelent.