Aripa

Intr-o anumita perioada de timp, teoriile privind alcatuirea aripii au produs o adevarata furtuna printre crescatorii columbofili. Toata aceasta tevatura a pornit de la un articol al scriitorului columbofil de renume, belgian Chales Vanderscheldem, care a declarat ca, doar pe baza caracaterisiticilor aripi se poate selecta porumbelul de valoare.
 
Astazi aceasta „furtuna” s-a stins. S-a constatat ca, in general caracteristicile de selectie privind aripa ale lui Vanderschelden sunt bune. Problema aparut la alegerea, numai dupa forma aripii, a pasarilor bune dintre celel slabe, deaorece forma aripii ajuta, dar nu determina marea performanta.
 
Parerea mea, in legatura cu standardul international, este urmatoarea: rolul aripii in determinarea performantei este asemanator cu rolul lopetii in mana omului – cu aceeasi lopata un individ poate sapa de trei ori mai mult decat un altul. Exista lopata buna sau rea, cel mai important insa este cel care o foloseste.
Repet, dupa parearea mea, nivelul performantei este determinat de inteligenta si capacitatea de luptator, de calitatea musculaturii, calitatea ochiului, vitalitatea, echilibrul corporal, calitatea penajului, structura aripii doar ajutand sau impiedicand, intr-o oarecare masura, desavarsirea performantei.
 
Tipul de aripa, care accentueaza realizarea unei performantei deosebite- cresterea vitezei- nu este tipul vechi, cu o suprafata mare, ca o lopata ci un tip asa numit „ aripa lunga-ingusta”. Frecvent, acesti porumbei au spatele deschis ( neacoperit de penele aripii) deoarece remingele secundare sunt scurte. De mai multe ori amintitul Wilhelm Schwer noteaza: „daca mi se aduc mai multi porumbei buni, pentru a-i alege pe cei mai rapizi, de obicei ma uit la ei de sus. Cei cu spatele cel mai deschis sunt mai rapizi. Foarte rar gresesc. Sigur ca exista un adevar , dar eceasta caracteristica nu e totul, in cazul porumbeilor buni teoria se confirma, dar porumbel cu musculatura rigida, fara caracter de luptator, chiar daca are i aripa ideala nu va deveni performer.


 
Deasemenea, primtre porumbeii cu aripa scurta si suprafata redusa exista multi cu performante frumoase. Una din greselile lui Vanderscheden a fos de exemplu atunci cand i s-a oferit un porumbel spre evaluare si obsevandu-i aripa prea scurta l-a recomandat pentru taiere. Surpriza a fost ca acel poumbel, in acel an, a fost considerat cel mai bun performer in Belgia, era porubelul Jonge Stier- Van Bruaene. Exista multe alte exemple: majoritatea porumbeilor Delbar au aripa scurta.
 
Nu cred ca gresec cand afirm ca forma aripii poate influenta perfomanta unei pasari daca se face o corelatie cu conditiile meteorologice.
 
Aripa lata, ca o lopata, prezinta un avantaj la viteze de 150 Km/h determnat de un vant puternic din spate, deoarece vantul poarta porumbelul mai repede.
 
Aripa moderna, lunga, este foarte afectata de vantul puternic din fata deoarece ultimele 3-4 reminge sunt rasucite, indoite, afectand capacitatea de zbor. In acest caz, aripa scurta este mai in avantaj, deoarece avand remingele scurte sunt solide ancorate si mai stabile.
 
Sa vedem care sunt caracteristicile aripii descrise de Vanderschlden- valabile si corecte , de altfel:
Bratul – humerusul- trebuie sa aiba maxim 6 cm lungime si sa fie cat mai gros: un brat subtire rezista numai la distante scurte.
 
Remingele secundare trebuie sa aiba 11-11,5 cm la femele, maxim 12 cm la masculi; remingele secundare lungi sunt caracteristice pasarilor lente.
 
Remingele primare: la acestea cele mai importante ca lungime si forma sunt ultimile patru. Numerotoarea se face in ordinea naparliri- prima naparlita este numerotata cu 1, a doaua cu 2, si in continuare pana la 10. Vanderchlden considera ca fiind buna lungimea ultimelor reminge cand au 10-15 cm , dupa parearea lui , ultimile reminge trebuie sa fie cat mai lungi de forma unui cutit neascutit, nu prea late, astfel in cat vartejurile de aer formate in timpul zborului sa poata fii folosite de porumbel cat mai bine in folosul sau. De aceea, ultimile reminge trebuie sa fie bine ventilate – adica la deschiderea aripii, ultimele reminge sa nu inchida bine , intre varfurile ei sa existe un spatiu cat pentru o boaba de mazare. Vanderschleden grupeaza ultimoe reminge in patru categorii:
 

•     a 8 -a mai scurta , a 9-a mai lunga , a 10-a cea mai lunga – acesti porumbei sunt considerati necorespunzatori
•     a 8-a mia scurta, a 9-a cea mai lunga, a 10-a mai scurta -acesti porumbei sunt de valoare mijlocie, pot exista si rebuturi intre ei, nu au valoarea reproducatoare.]
•     a 7-a mai scurta, a 8-a, a 9-a, a 10-a la fel de lungi- printre acestia sunt multi castigatori si se pot si reproduce din ei.
•     a 7-a aproape la fel de lunga cu a 8-a, a 9-a, a 10-a, cele trei fiind la fel de lungi, iar intre remingele 6 si celelalte sa existe un decalaj vizibil -acestia sunt superconcurenti si reproducatori favoriti.

 
Chiar daca cele enuntate de Vanderschleden sunt bune, parerea acestuia nu poate fi considerata definitiva, deoarece forma aripii unui porumbel nu determina performanta, ci doar o ajura,nici nu poate sa aiba o legatura clara cu valoarea reproducatoare a unui individ. Asadar, daca facem abstractie de cele enuntate, parerea lui Vanderschleden asupra aripii poate fii considerata doar ca un model pozitiv si viabil, un element de ghidare in selectie.
As mai adauga ca merita sa urmarim calitatea remingelor : se poate observa daca tijele remingelor principate sunt puternice, elastice sau daca sunt slabe si casante, putin rezistente la rupere.
 
Penele unsuroase le consider mai bune decat cele uscate.
Capetele remingelor principale trebuie sa fie usor rotunjite.
Pe remingele porumbeilor intalnim des urme in forma de cruce, numite in limba maghiara „knix” . Cu cat sunt ma adanci, cu atat este mai evident ca porumbelul a trecut printr-o incercare grea ub perioada cresterii penelor: o boala, revenirea tarzie dintr-un zbor greu. Daca aceste semne sunt multe si dese, fara o cauza precisa, atunci avem de-a face cu pa pasare cu un organism slabit.
Am avut pui care, in timpul cresterii si al dezvolatarii, au avut pene necorespunzatoare, cu urme vizibile, adica pene knix. Dupa naparlire insa acese pene s-au dezvoltat corespunzator, ca de exemplu amintesc 364/65 FENYES care a devenit cel mai bun porumbel in campionatul zborurilor din strainatate in zona, la varsta de doi ani; 651/65 FENYLO – fratele celuilalt- care a fost castigator de locuri 1, devenind o pasare buna. Aceste dereglari in structura penelor au fost determinate de slaba crestere a puilor de catre parinti, insa dupa naparlire, toate au revenit la normal.
 
Sursa : www.palumbus.net
 
Extras din “Rebusul Zburatorilor” de Alfons Anker.